Personalităţile parţial idealiste şi Personalitatea Integral Idealistă

 
0. Oamenii care manifestă mai pregnant prin ei (prin gândurile, emoţiile şi faptele lor) doar aspecte disparate ale vreo unuia din cele 10 Idealuri capătă trăsături de personalitate specifice acelui ideal asimilat parţial, formând astfel un tip de personalitate parţial idealistă specifică.

În funcţie de Idealurile preponderente spre care tinde un individ la un moment dat acesta se poate apropia mai mult sau mai puţin de una din cele 10 tipologii specifice Personalităţilor Parţial Idealiste, respectiv Integral (autentic) Idealiste pe care le considerăm mai jos:




Ideal, Tip de Personalitate, Trăsături de Caracter:
0.1
Filosianul parţial/incomplet (pseudo-iubitorul):
- iubeşte şi urmăreşte să fie iubit - dar nu pe toată lumea ci doar pe o anumită clasă de fiinţe;
- iubirea şi dorinţa lui (/ei) de ajutor se opreşte deci de obicei la limitele unei etnii, a unui trib, a unei comunităţi religioase... cu care se identifică uneori până la uitarea totală de sine;
- deşi doreşte să ajute nu prea ştie cum să o facă deoarece cunoaşterea sa despre mecanismele reale de manifestare ale fenomenelor este foarte redusă;
- este caracterizat deci de o iubire parţială, limitată şi neintegrată şi necoordonată cu o cunoaştere şi cu o putere autentică;
se aseamănă astfel cu un copil naiv şi credul care „crede că tot ce zboară se mănâncă” şi care din neatenţie şi lipsă de profunzime nu vede şi nu înţelege adevăratele resorturi de mişcare ale lumii.
1
Iubire:
Filosianul
- Iubitorul
- Filoicul
- Îndrăgostitul
- Devotatul
Filosianul Autentic/ Integral/ Ideal (Omul Transcendent):
- este mereu încărcat cu iubire, dragoste şi compasiune - faţă de sine şi faţă de toţi semenii săi întru fiinţă;
- e devotat şi fidel idealului său de ajutorare maximă a oricărei fiinţe aflate în manifestare;
- este vegetarian, pacifist, calm, ascultător, înţelegător, săritor;
- evită mereu orice manifestare specifică orgoliului, mâniei, urii, violenţei;
- nu este indiferent faţă de suferinţa nimănui, empatizează cu ea şi se implică activ în înlăturarea ei şi a cauzelor ei;
- cunoaşte adevăratele resorturi ale fenomenelor religioase, politice, ... şi le foloseşte pe acestea pentru a dobândi puterea necesară implementării acţiunilor sale de ajutorare în bine (real, nu imaginar) a cât mai multor fiinţe.
- denumirea vine din grecescul filo/ philo/ phileîn – iubire.
0.2
Gnosticul parţial/incomplet (pseudo-cunoscătorul):
- cunoaşte câte ceva, de obicei foarte limitat, despre un fenomen sau altul al realităţii, dar se minte că această cunoaştere parţială îi este suficientă pentru armonizarea optimă în viaţă;
- el este astfel asemănător unui „intelectual de bufet” care a citit şi el câteva cărţi la viaţa lui şi apoi crede că a înţeles tot ceea ce se putea înţelege...;
- el este astfel plin de prejudecăţi, dogmatisme şi fanatisme;
- de obicei toată cunoaşterea sa se reduce la cunoaşterea superficială a conţinutului uneia sau mai multor „cărţi sacre” specifice domeniului în care activează profesional (şi a tradiţiilor orale care le însoţesc pe acestea);
- de multe ori cunoaşterea aceasta limitată şi incompletă este afişată brutal şi fudul, în lipsă grosolană de iubire şi compasiune, şi ignorând orice creştere autentică în simţirea şi trăirea Binelui şi Adevărului, a Libertăţii şi a Dreptăţii;
- gnosticul parţial faţă de cel autentic este la fel ca un copil din clasa a întâia raportat la un profesor universitar;
- ieşirea din capcana prostiei fudule în care a căzut nu se poate face decât prin înscrierea pe drumul real al creşterii nelimitate în cunoaşterea autentică (cea care depăşeşte limitările culturale local-tradiţionale, însuşite fără prea mare discriminare de către gnosticul parţial).
2
Cunoaştere:
Gnosticul
- Cunoscătorul
- Filosoful
- Omul de ştiinţă
Gnosticul Autentic/Integral/Ideal (HoloGnosticul/ Omul Universal):
- cunoaşte şi vrea să cunoască cât mai mult din Cunoaşterea Universală – deschiderea sa spre Cunoaştere este una neîngrădită de limite artificiale, de prejudecăţi, superstiţii, credinţe infantile, de frică sau de lene;
- tot mereu studiază ceva nou şi interesant – toată viaţa sa este o continuă şcoală iar educaţia căreia i se supune conştient este una care se desfăşoară pe parcursul întregii sale vieţi;
- cunoaşterea sa creşte deci mereu atât din punct de vedere cantitativ (informaţional) cât şi calitativ (cognitiv);
- preţuieşte raţiunea, logica, evidenţa, claritatea, coerenţa, integralitatea;
- condamnă ignoranţa, infantilismul şi credinţa dogmatică şi acţionează concret pentru înlăturarea lor din sine, din apropiaţii săi şi din societate;
- este perpetuu deschis educaţiei, cercetării şi creaţiei continue;
- are mintea mereu deschisă noului şi schimbării orientate întru armonizare superioară;
- înţelege că Idealul Cunoaşterii „merge mână în mână” cu Idealul Iubirii şi cu cel al Puterii şi de aceea caută să le promoveze simultan prin sine pe toate aceste trei Idealuri Majore ale Omului Universal.
- denumirea vine din grecescul gnosis – cunoaştere.
0.3
Cratosianul parţial/incomplet (pseudo-cratosianul):
- iubeşte puterea şi parvenirea la putere fără însă a fi capabil ca după ce o obţine să o poată folosi spre binele său şi al comunităţii din care face parte;
- chiar dacă are putere nu îi înţelege mecanismele reale de manifestare şi astfel de multe ori aceasta se întoarce împotriva lui provocâdu-i stres, nelinişte, angoasă, paranoia;
- puterea lui/ ei este parţială şi insuficient dezvoltată şi integrată cu celelalte Idealuri ale Omului Universal;
- nu este stăpân pe sine, este uşor iritabil şi manipulabil, iute la mânie şi nemărginit în orgoliu, şi astfel de multe ori răzbunător şi răuvoitor;
- el este asemenea unui copil care „se joacă cu focul” fără a-i înţelege acestuia adevărata sa putere;
- ajunge de obicei într-o poziţie de putere fără a fi însă pregătit pentru responsabilitatea care vine odată cu ea şi astfel nefiind capabil să conducă puterea de care dispune în spiritul Idealurilor - al binelui social şi integral.
3
Putere:
Cratosianul
- Puternicul
- Stăpânul
- Conducătorul
- Independentul
- Autonomul
Cratosianul Autentic/Integral/Ideal (Inperianul):
- caută mereu să-şi crească puterea emoţională, intelectuală, financiară, materială şi socială pe care o are dar această creştere o ghidează mereu doar întru Fericire, Armonie şi Ideal;
- îşi stăpâneşte destul de bine emoţiile şi discursul, este un bun orator şi o persoană comunicativă, fermă, hotărâtă, cu o mare încredere în sine şi în capacităţile proprii;
- este matur psihic şi destul de bine individualizat ca personalitate;
- nu acceptă niciodată să fie slăbit şi înlănţuit, subjugat şi exploatat;
- nu lasă pe alţii să judece şi să discearnă în locul său şi pentru el;
- este Iubitor şi Cunoscător, impregnat de raţiune şi spirit ştiinţific, înţelegător şi iubitor al Frumosului, capabil sa discearnă singur între Bine şi rău şi să lupte împotriva răului spre a-l alunga din sine şi din societate imediat ce îi sesizează prezenţa;
- este un trăitor deplin în spiritul Dreptăţii, al Libertăţii şi al Unităţii autentice.
- denumirea vine din grecescul cratos - putere.
0.4
Binefăcătorul parţial/incomplet (pseudo-binefăcătorul):
- este cel care dă cu o mână şi ia cu două;
- cel care reduce iubirea la manifestări parţiale şi incomplete ale ei, cel care nu înţelege rolul Cunoaşterii Universale în împlinirea existenţială a unei fiinţe şi astfel promovează ignoranţa sectară (restrângerea cunoaşterii unui individ la parodii de prost gust făcute la adresa cunoaşterii autentice de către diferite comunităţi locale încremenite mental în dezvoltare la nivelul antic al epocii bronzului, sau poate chiar al epocii de piatră);
- este o persoană care vrea să facă bine şi să ajute - dar din ignoranţă şi din slăbiciune de multe ori face exact opusul: răul – o persoană care vrea să aducă fericirea dar din inconştienţă şi neatenţie nu aduce după sine decât suferinţa şi nemulţumirea;
- este de obicei un solipsist lipsit de dorinţa de a înţelege cu adevărat pe cei care au nevoie de ajutor (din familia sa sau din afara ei), care astfel nu suportă critica constructivă şi nici sugestiile de perfecţionare, care ignoră răul pe care îl face minţindu-se pe sine că face bine fiinţelor dependente de „binefacerile lui”;
- el se aseamănă cu părintele „sever” care îşi terorizează copiii şi se auto-minte pe sine că „frica, disciplina şi bătaia le face bine acestora”;
- este deci un individ cu uşoare înclinaţii spre bine şi iubire deturnate însă de propria incultură şi ignoranţă, de propria nesinceritate şi de lipsa de dorinţă de fericire autentică întru realizarea armonizării sale reale (fizice, psihice şi sociale).
4
Bine:
Binefăcătorul
- Vindecătorul
- Alinătorul
- Dăruitorul
- Învăţătorul
- Îndrumătorul
Binefăcătorul Autentic/Integral/Ideal (Omul SocioReligios):
- manifestă mereu prin sine bunătatea şi binefacerea, este bun şi săritor, generos şi plin de compasiune şi evită mereu răutatea şi rea-voinţa;
- este acela care ştie că nu este nici o binefacere autentică dacă prin ea nu se manifestă deopotrivă Iubirea, Cunoaşterea şi Forţa;
- înţelege mecanismele reale ale manifestării şi le ghidează pe acestea în direcţia unei armonizări superioare a lumii şi propriului sine;
- prin el se manifestă deci mereu vindecarea şi alinarea, dăruirea şi învăţarea, îndrumarea şi împlinirea întru armonie - de o manieră reală imediată şi nu de o manieră verbală şi fictivă;
- este o fiinţă care face bine deosebirea dintre vorbe şi fapte, dintre bine şi rău, dintre fericire şi suferinţă, dintre el şi un altul – astfel în el maturitatea şi individualizarea psihică îşi regăsesc deplină manifestare de Fiinţă;
- se aseamănă mamei care îşi iubeşte, îşi protejează şi îşi creşte copilul în maximă armonie şi tatălui care îl pregăteşte cu răbdare şi perseverentă pe acesta pentru întâlnirea cu viaţa reală, cu lumea care aşteaptă nerăbdătoare faptele sale de perfecţionare şi binefacere întru Ideal.
0.5
Aletheicul parţial/incomplet (pseudo-aletheicul – credinciosul):
- este un individ care minte şi care se auto-minte, care înşeală şi care se auto-înşeală, care nu este dispus să caute Adevărul cu efort şi perseverenţă - preferând să preia automat din societate prin copiere lipsită de discernământ „adevăruri” specifice unor basme şi mituri tradiţionale religioase, politice şi de altă natură;
- este o fiinţă superficială, lipsită de profunzime, care pluteşte într-un ocean al aparenţelor, al prejudecăţilor, al dogmatismelor şi miturilor - incapabilă să facă distincţia între adevăr şi minciună, între bine şi rău, între propriul discernământ şi discernământul altuia;
- este o fiinţă naivă şi infantilă care crede în tot felul de basme religioase sau de altă natură, incapabilă sa facă diferenţa dintre vorbe şi fapte, dintre personaje imaginare şi fiinţe reale;
- dorinţa sa de adevăr este doar o dorinţă de conformare şi turmizare, de încremenire şi îndobitocire mentală în dogme şi mituri de care se teme să se apropie cu scepticism şi raţionalitate, cu atenţie şi spirit critic de observaţie;
- adevărurile pe care el le deţine sunt „adevăruri” ale copiilor de grădiniţă, total paralele cu realităţile profunde ale vieţii şi existenţei;
- el trebuie să treacă printr-un proces amplu de maturizate şi individualizare psihică, de dezvoltare întru Ideal, de asumare nelimitată a Cunoaşterii, Iubirii şi Puteri adevărate, de manifestare deplină prin el a Libertăţii şi Perfecţionării autentice.
5
Adevăr:
Aletheicul
- Aletheianul
- Sincerul
- Cercetătorul
Aletheicul Autentic/Integral/Ideal (Infinomianul/ Meta Perceptivul):
- este sincer în căutările sale, caută adevărul cu sinceritate şi nu ezită să treacă peste prejudecăţi, fanatisme şi credinţe dogmatice dacă acestea stau în calea găsirii adevărului;
- este un om de ştiinţă, raţional, reflexiv, sceptic, atent, prevăzător;
- denunţă minciuna şi impostura (religioasă, politică, etc.) oriunde o întâlneşte;
- evită autoînşelarea şi nesinceritatea faţă de sine însuşi;
- el este un om de ştiinţă care munceşte cu perseverenţă pentru a face noi descoperiri şi se luptă cu maximă îndârjire pentru a depăşii toate dificultăţile care stau în calea dezvoltării şi implementării (întru adevăr şi armonie), în cadrul societăţii umane, a proiectelor şi descoperirilor sale;
- ştie că Binele, Adevărul şi Frumosul sunt intim legate în existenţă şi de aceea paşii săi îl poartă mereu doar pe Calea Idealurilor.
- denumirea vine din grecescul aletheia - adevăr.
0.6
Artistul parţial/incomplet (pseudo-artistul):
- este mai mult un copist decât un artist;
- astfel de cele mai multe ori el/ea doar reproduce fără prea multă reflecţie, tipare artistice învechite, de mult expirate, ignorând astfel calitatea primară a artistului - aceea de perpetuu creator al noului manifestat întru armonie adaptativă;
- el este astfel doar un xerox stricat care tot copiază la nesfârşit tipare de mult expirate, pătate, degradate, intrate în putreziciune artistică;
- apoi, de multe ori el este creator al unei arte distructive, degenerate, incapabile să promoveze şi să incite spre transformare reală întru Bine şi Adevăr, întru Ideal şi Întreg;
- „frumosul” promovat de el este astfel unul ciuntit, incomplet, nedeschis în mod autentic Iubirii şi Cunoaşterii, Libertăţii şi Dreptăţii;
- prin actele sale el compromite Binele şi Adevărul creând doar opere degenerante ale naturii umane, care trezesc în cel care le contemplă frica, teroarea, slăbiciunea, ignoranţa...;
- arta sa este o artă a inculturii şi degradării umane, a lipsei de verticalitate şi de coerenţă, a neclarităţii şi minciunii, a imposturii şi înşelării;
- lăsându-se cu inconştienţă infantilă absorbit şi măcinat de „angoase creatoare”, el nu reuşeşte să vadă că îşi provoacă suferinţă tocmai prin actul de creare a „operelor” degenerate şi degradante pe care le susţine spre viaţă în percepţie – actul său „creator” nu este astfel decât un act stupid de masochism „artistic”;
- el este astfel doar un purcel care se tăvăleşte în noroi şi în propriile fecale minţindu-se că prin această tăvăleală porcină devine automat un „mare artist”;
- el este un om care încă nu a reuşit să înţeleagă că nu există Frumos în afara Idealului.
6
Frumos:
Artistul
Artistul Autentic/Integral/Ideal (Fratele Creator/ Construzinul):
- iubeşte frumosul şi frumuseţea întru Ideal - o cultivă, o manifestă şi o crează mereu pe aceasta cu uşurinţa aceluia regăsit deplin în Unitate de Întreg şi de Fiinţă;
- el caută astfel să fie mereu plăcut şi frumos în vorbă, faptă şi în cugetare;
- evită brutalitatea şi bădărănia, urâciunea şi lipsa de graţie dar nu ezită să se mişte cu fermitate şi verticalitate creatoare în faţa răului şi a elementelor perturbatoare ale armoniei sistemului;
- evită banalitatea, lipsa de originalitate şi conformismul turmizant;
- este deschis noului şi adaptării, crează mereu pentru a ajuta la armonizarea superioară a Întregului;
- creaţia sa trezeşte pacea şi bucuria, liniştea şi împlinirea, conştiinţa şi transformarea;
- mesajul sau este clar, evident, logic, explicit sau implicit dar lipsit de nuanţe ambigue şi confuze şi niciodată dispus spre a face compromisuri de la trăirea autentică întru fiecare din cele 10 Idealuri ale Omului Universal;
- el este fiinţa care înţelege şi simte profund în sine că nu poate exista Frumuseţe fără de Bine şi fără de Adevăr;
- el este astfel asemenea florii răsărite primăvara, asemenea fructelor coapte toamna – un semn divin al plenitudinii şi bunăstării, al împlinirii şi fericirii.
0.7
Pseudo-libericul – „sclavul împăcat”:
- se complace într-o pseudo-libertate, într-o stare de sclav „împăcat”, de servitor resemnat, de copil psihic care acceptă ca alţii să-i controleze şi să-i limiteze (uneori drastic) libertăţile sale de mişcare, exprimare, manifestare;
- libertatea pe care el o acceptă este libertatea celui care este cuprins de frică, care cedează şantajului (fizic, emoţional, intelectual) - celui care face grave compromisuri morale cu propria conştiinţă;
- libertatea sa este „libertatea” de a servi, de a asculta şi de a se conforma ca o clonă, ca un robot, ca un animal de tras în jug, poruncilor date de stăpânii săi;
- el nu înţelege că libertatea nu este un dar – ci un premiu care se câştigă prin luptă şi cu efort susţinut realizat în direcţia înălţării de sine, a eliberării de prejudecăţi, tradiţionalisme degradante, fanatisme şi automatisme mentale greşite;
- el este asemenea unei oi sau a unei vaci care se crede liberă în turma din care face parte şi care refuză să vadă tristul adevăr – acela ca trăieşte doar pentru ca păstorii săi să o poată sacrifica după plac pentru a-şi satisface propriile interese de animale-umane de pradă.
Pseudo-libericul – „libertinul deşănţat”:
- merge în sens invers şi cade din conformism şi servitute în exhibiţionism şi libertinism, pierzând din vedere limitele bunei cuviinţe şi ale vieţii trăite în armonie;
- este un om care nu înţelege că libertatea sa se termină acolo unde încalcă libertatea celor care se manifestă în jurul său întru armonie de fiinţă; care nu înţelege că libertinismul nu este libertate, ci doar degradare gratuită de la condiţia de om la aceea de „clovn” şi „maimuţă”.
7
Libertate:
Libericul
- Libertarianul
- Liberatorul
- Liberianul
Libericul Autentic/Integral/Ideal (Omul Liber/ Lisanianul):
- nu se închină nimănui şi nu cere închinare de la nimeni;
- îşi preţuieşte nespus propria libertate – şi şi-o trăieşte şi şi-o apără cu putere ori de câte ori îi este ameninţată;
- este liber în gândire şi conştiinţă şi nu recunoaşte nici o autoritate mai presus de propria conştiinţă şi de propriul discernământ;
- nu este niciodată doar un om într-o mulţime, care să aştepte să-i spună alţii cum să se comporte şi ce să facă – el este un om liber chemat spre împlinire prin individualizare şi maturizare psihică deplină;
- el este asemenea păsării aflate în zbor, care se duce nestingherită încotro o poartă aripile sale larg deschise spre a cuprinde sub ele infinitul şi eternitatea, spre a îmbrăţişa pe deplin Întregul şi manifestarea autentică întru Ideal;
- este fiinţa care înţelege în profunzime faptul că nu este libertate fără de Unitate şi fără de Dreptate, care îşi înţelege condiţia de fiinţă aflată în comuniune deplină cu toate celelalte fiinţe, chemată fiind să trăiască împreună cu ele miracolul infinit al vieţii.
0.8
Justenianul parţial/incomplet (pseudo-justenianul - nedreptul):
- crede că poate face răul fără ca să suporte consecinţele (mai devreme sau mai târziu);
- are impresia că este suficient să creadă în Dreptate sau să se roage pentru ea unor fiinţe imaginare pentru ca aceasta să se facă (într-un fel aşa „de la sine”, „din senin”) – din păcate pentru el va învăţa prin suferinţă că Dreptatea este o stare dinamică care cheamă la vigilenţă maximă şi la acţiune fermă de combatere faptică imediată a tuturor elementelor perturbatoare ale armonie unui sistem;
- vrea dreptate, dar numai pentru gaşca (religioasă, etnică, politică...) din care el face parte încercând să profite de semenii săi mai slabi şi să-i lipsească de drepturile ce li se cuvin;
- el este astfel precum membrul unei haite de lupi care caută dreptatea doar în interiorul haitei sale, în schimb în jur aducând doar nenorocire şi suferinţă;
- el este astfel o fiinţă vicleană şi înşelătoare care seduce pentru a exploata, care şantajează pentru a fura, care ameninţă pentru a tâlhării;
- şi culmea este că în sinea lui se minte că este o fiinţă dreaptă – „că doar dreptatea este a celor puternici” – şi astfel este condamnat doar agoniei şi vieţii trăite în nimicnicie de fiinţă.
8
Dreptate:
Justenianul
- Justicul
- Justiţiarul
- Judecătorul
Justenianul Autentic/Integral/Ideal (Integrianul):
- are capacitatea de discriminare şi spiritul critic constructiv foarte bine dezvoltate, deosebeşte foarte clar între bine şi rău, între plăcere şi durere, între fericire şi suferinţă;
- apără cu înfocare dreptatea şi o promovează cu putere ori de câte ori este nevoie atât pentru sine cât şi pentru cei din jur (pentru cei aflaţi în exploatare, în suferinţă, în neajunsuri...);
- luptă pentru respectarea drepturilor omului peste tot în lume;
- este drept, corect, profund, ferm şi hotărât;
- nu ezită să se opună răului (din sine şi din afara sa) şi să-l înlăture din manifestare (prin transformare sau distrugere) imediat ce îi constată existenţa în lume;
- el este asemenea santinelei care stă mereu trează pentru a percepe din timp şi cel mai mic semn de dizarmonie din sistem şi asemenea paznicului care acţionează ferm pentru a înlătura această dizarmonie imediat ce ea se manifestă;
- este omul care ştie că nu există Dreptate fără Libertate şi fără Unitate - care simte în cel mai ascuns ungher al inimii sale trăirea autentică întru Ideal.
0.9
Unitaristul parţial/incomplet (pseudo-unitarianul):
- este o fiinţă tribală, încrustată într-o viziune limitată a unităţii, incapabilă sau nedoritoare de a depăşi tradiţiile închistate care îl leagă în manifestare;
- deşi caută unitatea în sânul grupului din care face parte crează dezbinarea în sânul altor grupuri pentru a le slăbi şi exploata astfel apoi slăbiciunea pe care le-a indus-o în mod meschin;
- este o fiinţă care se crede om când în fapt nu e cu mult mai evoluată decât membrul oricărei specii de animale care vânează în haită (ca un peşte pirania, sau ca un lup, o hienă, etc.)
- fraternitatea sa este una limitată şi îngustă, incapabilă de dreptate autentică şi de libertate întru Ideal;
9
Unitate:
Unitaristul
- Unitarianul
- Unirenianul
Unitaristul Autentic/Integral/Ideal (Fraterianul):
- are un comportament integrator şi conciliator al contrariilor, este un creator de punţi de legătură şi reconciliere, un vestitor şi un creator al păcii şi al paradisului;
- are abilităţi de mediator, conciliator, pacificator;
- iubeşte unitatea şi pacea şi evită dezbinarea, conflictul, războiul;
- trăieşte în fraternitate universală şi o promovează pe aceasta peste tot în lume; – se comportă cu toţi oamenii (indiferent de sex, vârstă, rasă, culoarea pielii, etnie, naţionalitate, limbă vorbită , etc.) ca şi cum i-ar fi fraţi şi surori de sânge;
- este făcătorul de pace şi terminatorul de război, este creatorul de unitate şi trăitorul de comuniune întru vieţuire infinită de Fiinţă.
0.10
Perfecţionistul parţial/incomplet (pseudo-perfecţionistul):
- este cel care vrea a se schimba, dar numai pentru a se conforma unor norme sociale tradiţionale, de multe ori profund greşite şi adânc creatoare de suferinţă;
- odată acceptat în societate se termină şi „perfecţionarea” sa – care se vede treabă că era mai mult un instinct de integrare în turmă decât o dorinţă transcendentă intimă de auto-depăşire, de desăvârşire deplină întru Ideal;
- se minte că vrea să se perfecţioneze dar nu caută să facă nimic concret în această direcţie;
- este fiinţa care simte vag că vrea să se dezvolte, dar totuşi nu vrea să crească cu adevărat în Iubire, Cunoaştere şi Forţă; în Bine, Adevăr şi Frumos; în Libertate, Dreptate şi Unitate autentică.
10
Perfecţionare:
Perfecţionistul
Perfecţionistul Autentic/Integral/Ideal (Idealistul/ Infinetianul):
- viaţa sa este în continuă perfecţionare, dezvoltare şi evoluţie;
- păşeşte hotărât, prin fapte concrete, pe calea maturizării şi individualizării psihice, pe calea transformării şi creaţiei întru Ideal;
- evită degradarea, stagnarea, involuţia şi nimicnicia;
- trăieşte sub stindardul Infinitului şi al Eternităţii, aspiră la Nemurire şi Paradis (fâcând mereu faşi concreţi spre acestea) şi trăieşte în conformitate deplină cu toate cele 10 Idealuri ale Omului Universal.

11. Prin urmare: oricare dintre tipologiile enumerate mai sus sunt cu adevărat împlinite (corespunzătoare la maxim Idealului în funcţie de care se definesc) doar atunci când se ating toate simultan – doar când manifestăm cu adevărat prin noi pe fiecare din cele 10 Idealuri.

12. Nu putem Iubii cu adevărat fără Cunoaştere şi fără Forţă. Nu putem fi Buni fără Adevăr şi în lipsa Frumosului. Nu putem fi cu adevărat Liberi, fără a trăi în Dreptate şi în Unitate. Şi nu ne putem Perfecţiona cu adevărat fără să trăim pe deplin în lumina tuturor celor 10 Idealuri ale Omului Universal.

13. La nivelul actualizării maxime a potenţialului fiecărei Tipologii se obţine un om care are în sine manifestate cu putere toate cele 10 Idealuri.

Tipologiile parţiale enumerate mai sus arată doar orientarea predominantă (uneori greşit ghidată şi canalizată, datorită lipsei de coordonare cu trăirea plenară şi în celelalte Idealuri) existentă în om la începutul trăirii vieţii sale întru Ideal şi Întreg.

14. Pe măsură ce înaintăm însă pe Calea Idealului oricare din cele 10 Tipologii Autentice încep să ne reprezinte ca identitate, de o manieră din ce în ce mai intimă.

15. Omul TransReligios este astfel (sau tinde cu putere să fie) în acelaşi timp: Filosian (iubitor), Gnostic (cunoscător), Cratosian (puternic), Binefăcător (bun), Aletheic (iubitor al adevărului), Artist (frumos), Liberic (liber), Justenian (drept), Unitarist (unitar) şi Perfecţionist (mereu perfectibil).
Prin el se manifestă mereu cu putere toate Idealurile Omului Universal.

16.
Omul TransReligios este
în acelaşi timp:
manifestând prin sine
deopotrivă:
1
Filosian - Transcendent
Iubirea
2
Gnostic - HoloGnostic
Cunoaşterea
3
Cratosian - Inperian
Puterea
4
Binefăcător - SocioReligios
Binele
5
Aletheic - MetaPerceptiv
Adevărul
6
Artist - Construzin
Frumosul
7
Liberic - Lisanian
Libertatea
8
Justenian - Integrian
Dreptatea
9
Unitarist - Fraterian
Unitatea
10
Perfecţionist - Idealist
Perfecţionarea

17. De aceea personalitatea lui este aceea a unui Om Idealist, a unui Om Integral - deschis Perfecţionării şi Desăvârşirii continue, deschis nelimitat Iubirii, Cunoaşterii şi Forţei, Binelui, Adevărului şi Frumosului, Libertăţii, Dreptăţii şi Unităţii!

18. Este evident că la începutul păşirii pe Calea TransReligioasă poate ne potrivim mai mult doar cu una din cele 10 tipologii de personalitate idealistă – pornind însă de la aceasta, manifestând-o şi dezvoltând-o cu putere dinspre aspectele ei parţiale spre cele ideale/integrale vom vedea cum, cu timpul, vom manifesta prin noi toate celelalte trăsături ale personalităţii integral idealiste.

19. Astfel omul care iubeşte, vrea să ajute - ca să ajute trebuie să cunoască, să înţeleagă cum poate să ajute, iar odată înţelegerea căpătată (pe un anumit domeniu al vieţii) e nevoie de puterea de a pune în practică înţelegerea şi a manifesta faptic ajutorul dorit prin iubire sinceră şi devotată.

20. De asemenea pentru ca să cunoască cu adevărat domeniul în care vrea să îşi manifeste ajutorul el trebuie să înţeleagă Binele, să poată face distincţii clare între bine şi rău, între Adevăr şi minciună, între frumos şi urât. Fără aceste distincţii nu poate creşte nici în cunoaştere, nici în putere şi nici în iubire.

21. În demersul său de iubire, el constată apoi că pentru a putea ajuta trebuie să fie liber, să cunoască libertatea şi să se bucure de ea (să nu trăiască de exemplu în sisteme totalitare care îi interzic să ajute anumite categorii sociale sau minorităţi (etnice, sexuale, rasiale, etc.) şi care uneori chiar îi comandă să le persecute).

22. Şi cum se va putea el bucura de libertate dacă în sistemul social din care face parte domneşte nedreptatea, dacă în sistem domneşte dezbinarea?

Dacă omul nu cunoaşte libertatea, dreptatea şi unitatea, nici iubirea sa nu se poate exprima plenar prin sine!

23. Şi ce iubire ar fi aceea care nu vrea să crească mereu, să îmbrăţişeze mereu mai multe şi mai multe fiinţe? - Ce iubire este aceea care nu priveşte spre infinit?

24. Iată deci că cel care vrea să iubească cu adevărat trebuie să dezvolte în sine toate celelalte nouă Idealuri ale Omului Universal.
Şi la fel este cu oricare dintre idealuri - nici unul nu se poate manifesta plenar fără sprijinul celorlalte nouă...

25. E drept că sunt unii filosieni naivi (de obicei prinşi în capcanele vreunei credinţe dogmatice) care cred că pot iubii fără să cunoască, fără să aibă putere, fără să aibă dicernământ între bine şi rău, fără să cunoască adevărul, fără să simtă frumosul autentic, fără să fie liberi (fără să aibă libertate de creaţie, de opinie, de conştiinţă), fără să apere dreptatea şi unitatea, fără să caute perfecţiunea în orice domeniu al vieţii...

26. Filosienii autentici nu încearcă însă imposibilităţile de mai sus pentru că nu vor să sufere. De aceea ei manifestă simultan prin ei, alături de Iubire, toate celelalte 9 Idealuri Majore ale Umanităţii şi Fiinţei...
 

27. E drept că sunt unii gnostici naivi care ignoră iubirea şi puterea, crezând că pot ajunge la cunoaşterea autentică fără acestea, care ignoră binele (făcând răul) şi adevărul (spunând că adevărul este doar ceea ce cred ei că le convine să fie), frumosul (promovând din interese viciul), care urzesc înlănţuirea celorlalţi semeni ai lor, şi nedreptăţirea lor, şi dezbinarea lor – dar o cunoaştere care îi îndeamnă le aceste rele nu este decât o cunoaştere bolnavă, morbidă care nu îi duce decât la suferinţă şi la angoasă.

28. Sunt la fel din păcate unii cratosieni care nu înţeleg că puterea fără iubire nu înseamnă decât singurătate şi angoasă, că puterea fără cunoaştere nu înseamnă decât orbire existenţială şi răcnire în întuneric.

Cratosienii autentici ştiu însă că puterea fără iubire nu este o putere care merită să o ai, că puterea fără cunoaştere nu este decât o putere distructivă, care orbecăieşte în întuneric, fără să înţeleagă resorturile profunde ale vieţii trăite în armonie şi împlinire de sine.

29. Omul care insistă doar pe unul din cele 10 Idealuri are deci o personalitate idealistă fragmentată, incompletă, disipată, neputincioasă.

Fiecare frate transreligios trebuie deci să se folosească de portalul personalităţii sale idealiste dominante actuale (fie că este mai apropiat de tipologia de filosian, sau de gnostic, sau de cratosian, sau de artist, etc.), pentru a canaliza prin el toate celelalte nouă Idealuri - şi astfel în timp a se apropia de Idealul unei Personalităţi Idealist Integrale.

30. Fiecare din aceste 10 Tipuri de Personalitate Idealistă (TPI) pot fi Portaluri ale Trăirii TransReligioase dacă sunt manifestate în mod autentic şi complet, unitar şi integral.

Astfel pornind de la Portalul unei TPI se ajunge, prin demersul specific evoluţiei spirituale transreligioase, să se reflecte prin noi Omul Idealist Complet, omul transcent, omul autentic transreligios.

31. Portalul TPI specific nouă la un moment dat este doar un instrument. El trebuie folosit pentru a ajunge la ceea ce este dincolo de el: Personalitatea Integrală şi Integralistă, specifică trăirii autentice şi complete în Ideal de Fiinţă.

Niciun comentariu:

Radu Lucian Alexandru